Viața Sfintei Mironosițe
Ioana
De îndată ce ea a atins trupul
Sfânt al Mântuitorului, a simțit o durere copleșitoare, de parcă fusese tăiată
cu sabia. Preț de câteva clipe rămase așa. Dintr-odată simți cum un val imens
de bucurie prindea viață adânc în inima ei! Numele ei era Ioana, şi era soţia
lui Huza, un dregător important de la curtea regelui Irod din Iudeea.
În fiecare an pe 27 iunie,
Biserica Ortodoxă, face pomenirea Sfintei Mironosițe Ioana. În Proloagele de la
Ohrida, Sfântul Nicolae Velimirovici, notează câteva date pe care tradiția le-a
păstrat despre viața Sfintei Ioana:
„Sfânta Ioana Mironosiţa a fost soţia lui Huza, administratorul averii regelui
Irod. După ce Irod a pus ca Ioan Botezătorul să fie
decapitat, a poruncit să fie aruncat capul acestuia într-un loc necurat. Ioana
a luat capul şi l-a îngropat cu cinste pe Muntele Măslinilor, pe terenul lui
Irod. Capul Botezătorului a fost găsit mai târziu, în timpul domniei lui
Constantin cel Mare. Sfânta Ioana este amintită pentru că ea a fost prezentă
atât în vremea patimilor Domnului cât și la Învierea Sa. A adormit în pace”.
Sfântul Evanghelist Luca
este cel care vorbește despre Mironosița Ioana, amintind-o în grupul femeilor
bogate care L-au urmat pe Domnul: Şi erau
cu El cei doisprezece şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi
de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni, şi Ioana,
femeia lui Huza – un dregător al lui Irod – şi Suzana şi multe altele care-I
slujeau din avutul lor (Lc. 8, 1-3). Din acest fragment aflăm că cele
câteva femei care-L urmau pe Iisus pretutindeni, încă din primul an al
activităţii Sale, fuseseră vindecate de El de duhuri necurate şi de boli şi că
ele proveneau din familii foarte bune şi înstărite, poate chiar din rândurile
nobilimii galileiene. Asemenea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena, din care Domnul a scos șapte
diavoli, se pare că și Sfânta Ioana a avut o grea suferință de care Hristos a
vindecat-o. În Evanghelia sa, Luca face
referire la Irod de treisprezece ori, doar patru dintre acestea regăsindu-se și
în celelalte Evanghelii. Acest lucru înseamnă că pentru celelalte nouă referiri
la Irod din Evanghelia sa, Sfântul Luca, a avut o sursă independentă de
celelalte Evanghelii. Istoricul Adrian Hastings sugerează că e posibil ca
Sfânta Ioana să fie cea care i-a furnizat Evanghelistului Luca informațiile
despre viața de la curtea lui Irod Antipa, ea fiind un martor ocular al
evenimentelor de la palatul lui Irod[1].
O inscripție
descoperită într-un osuar din Israel[2], Johanna, nepoata lui Teofil, marele
preot, poate fi relevantă în acest sens, mai ales că se știe că Luca și-a
dedicat Evanghelia și Faptele Apostolilor, scrise de el, unui anume Teofil. În Comentariul său la Evanghelia după Luca, Sfântul
Teofilact al Bulgariei afirma: „Au fost, de asemenea, femeile care L-au urmat pe
Iisus. Acestea ne învaţă că slăbiciunea femeiască nu le-a împiedicat să-L
urmeze pe Hristos. Vedem modul în care aceste femei, în ciuda marii lor
bogăţii, au renunțat la totul alegând în loc sărăcia cu Hristos și pentru
Hristos. Să înţelegem că într-adevăr au fost bogate, ascultând cuvintele
Evangheliei: L-au slujit pe El din propriile lor averi, nu cu banii altora, sau
cu banii dobândiți prin fapte rele, după cum este adesea cazul”.
Din acestea înțelegem că Sfânta Mironosiță Ioana a fost una dintre femeile care L-au urmat şi însoţit
pe Mântuitorul Iisus Hristos în perioada misiunii Sale pe pământ, ascultându-I
cuvintele dumnezeiești și slujindu-L cu credință și evlavie. Chiar dacă soțul
său a avut o poziție importantă la curtea regelui Irod, acest lucru nu a
împiedicat-o ca, în ascuns, să-L urmeze pe Hristos, așa cum s-a întâmplat și în
cazul Sfintei Claudia Procula, soția guvernatorului Pilat, pe care Biserica o
pomenește în fiecare an pe 27 octombrie. Încă de la apariţia sa, creştinismul a
atras nu numai atenţia oamenilor simpli şi neştiutori de carte, cum au afirmat
mulţi duşmani ai creştinismului, încercând să limiteze autenticitatea şi
originea divină a acestuia, între contemporanii lui Iisus fiind şi bogaţi care
au crezut în El: Matei era vameş, Iuda Tadeul provenea dintr-o familie
înstărită, Nicodim era membru al Sinedriului, Pavel era un intelectual şcolit,
Luca era medic și pictor, Corneliu centurion. Origen, probabil pe baza
Evangheliei apocrife a lui Nicodim, spune că şi soţia lui Pilat, Claudia
Procula, a crezut în Hristos şi a fost creştină pe ascuns. În anul 46, proconsulul
Sergiu Paulus din Cipru primeşte botezul, iar în anul 51, în Atena, Dionisie,
membru al Areopagului, devine creştin, auzind predica lui Pavel despre
Dumnezeul Necunoscut. În anul 60, Publius, căpetenia insulei Malta (Fapte. 28,
7), se converteşte auzind predica lui Pavel şi văzând minunile pe care acesta
le-a săvârşit şi este hirotonit ca prim episcop al insulei. În Epistola către Romani, „un anumit
număr de convertite nu este identificat decât prin prenumele gentilic de
Claudia, Iulia, Iunia, ca fiicele familiilor romane. Aceste femei au deci un
statut social şi familial: Pavel nu a recrutat numai printre marginali şi
sclavi”.[3]
Tot din Epistolele Sfântului Pavel aflăm că printre cei convertiţi se găseau şi
câteva femei care aparţineau lumii afacerilor: Febe (Rom. 16, 1),
întreprinzător independent, dar şi diaconiţă în Biserica din Chenhrea (Corint),
Chloe (1 Cor. 1, 11), probabil director de întreprindere sau de breaslă, Lydia
din Filippi (Fapte. 16, 14), traficantă de purpură. La Efes, Sfântul Pavel este
ajutat de Tiranus, un preşedinte de breaslă (Fapte. 19, 9), în Corint este
găzduit de Gaius (Rom. 16, 23), în casa căruia se aduna comunitatea din Corint
(deci avea o casă destul de încăpătoare!) şi este sprijinit de Erast,
vistiernicul cetăţii (Rom. 16, 23).
Fără îndoială, Sfânta Ioana se înscrie în
rândul bogaților care și-au pus întreaga viață în slujba lui Hristos și acest
lucru ne vorbește despre personalitatea ei, despre mărinimia sufletului său. Căci oare ce-i lipsea unei nobile
doamne de la curtea lui Irod? Poate suferința a mânat-o, cum s-a întâmplat și
în cazul altora, să caute vindecarea la
Nazarineanul, însă în momentul în
care L-a atins, s-a întâmplat cu ea, ceea ce Sfântul Roman Melodul ne spune că
s-a întâmplat cu femeia cu scurgerea de sânge: „Pe ascuns, Mântuitorule, de
Tine s-a apropiat, căci doar Om a crezut că ești; dar pe când se vindeca a
aflat că ești și Dumnezeu și Om. Pe ascuns atinge marginea hainei Tale, cu
palma o ținea și se cutremura sufletul său. Credea că Te fură cu mâna, dar de
Tine s-a furat și Ție îți striga: Mântuitorule, mântuiește-mă!”[4]
Momentul întâlnirii cu
Hristos a fost momentul decisiv pentru Sfânta Mironosiță Ioana: ca și Moise
oarecând, care a riscat ieșind împreună cu poporul ales din curtea faraonului,
și ea a ieșit împotriva vântului, renunțând la curtea lui Irod. Dintr-o aleasă
doamnă aristocrată a devenit o smerită slujitoare. A renunțat nu doar la
siguranța materială, ci chiar și la statutul ei social, identificându-se cu
săracii, cu cei marginalizați, așa cum Hristos a învățat-o: Regii neamurilor domnesc peste ele și cei ce
le stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai
mare dintre voi să fie ca cel mai tânăr, și căpetenia, ca acela care slujește.
Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care slujește? Oare, nu
cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru, sunt ca unul ce slujește (Luca
22, 25-27). Este impresionant felul în care această femeie extraordinară a avut
tăria să împlinească în viața ei radicalitatea mesajului lui Hristos! Acest
lucru însă a făcut-o desăvârșită, după cuvântul spus de Hristos tânărului
bogat: Un singur lucru îți lipsește:
vinde tot ce ai și vino de urmează Mie! (Luca 18, 22). Atunci când vorbește
despre sfintele femei care-L urmau pe Domnul, Luca, spune că acestea erau multe care-I slujeau din avutul lor (8,
3). Iată că ele erau cele care împlineau cuvântul acesta al lui Hristos de a
sluji, de a fi mai mici, mai smerite. Și cât de minunată era fapta aceasta a
Sfintei Ioana! Ea care altădată, la palat, era servită de galileeni săraci,
acum îi slujea pe aceștia, peste tot, prin toate satele străbătute de iubitul
lor Nazarinean. Întrezărim aici deja o primă formă a slujirii, a diaconiei, dar
și un model al vieții monahale, căci Apostolii și Mironosițele sunt modelul
vieții călugărești: disponibili zi și noapte, locuitori ai curților Domnului,
făcând din viața lor o neîncetată slujire, după cum spune și psalmistul: Scoală-te la miez de noapte, şi mulţumeşte
Domnului pentru judecăţile Sale drepte (Ps. 118, 62). Monahii au înțeles dintotdeauna că trebuie să
fie oricând gata să slujească Biserica lui Hristos, să stea drepţi pe
meterezele cetăţii: Pe zidurile tale,
Ierusalime, Eu pun străjeri, care nici zi, nici noapte nu vor tăcea. Voi, care
aduceţi aminte Domnului de făgăduinţele Lui, să n-aveţi odihnă şi să nu-I daţi
răgaz până ce nu va aşeza din nou Ierusalimul, ca să facă din el lauda
pământului” (Isaia 62, 6-7). Sfintele femei Mironosițe sunt modelul vieții
călugărești, după cum cântă și Acatistul Sfintei Maria Magdalena: Bucură-te, că cinului călugăresc calea
vieţii celei bune mai înainte ai arătat!
Există în Noul Testament
câteva referiri la curteni de-ai regelui Irod care au crezut în Hristos și
acest lucru ne poate face să ne întrebăm: oare Sfânta Mironosiță Ioana este cea
care i-a îndrumat spre Hristos? În capitolul al IV-lea al Evangheliei Sfântului
Ioan este istorisită minunea vindecării fiului unui slujitor regesc: Și era un slujitor regesc al cărui fiu era
bolnav în Capernaum (Ioan 4, 46). Venind la Iisus, acesta Îl ruga să vină
să-i vindece fiul. Hristos l-a trimis acasă, asigurându-l că fiul său s-a
vindecat. Aflând de la slugile sale că exact în momentul în care Iisus l-a trimis
acasă fiul său s-a vindecat, a crezut el
și toată casa lui (Ioan 4, 53). În Faptele Apostolilor printre ucenicii
Bisericii din Antiohia este amintit și un curtean de-al lui Irod: Și erau în Biserica din Antiohia prooroci și
învățători: Barnaba și Simeon, ce se numea Niger, Luciu Cireneul, Manain, cel
ce fusese crescut împreună cu Irod tetrarhul, și Saul (Fapte. 13, 1). În
Epistola către Romani, Sfântul Apostol Pavel, salută și pe un anume Irodion, cel de un neam cu mine (Rom. 16, 11). Nu
știm dacă Sfânta Ioana este cea care i-a îndrumat pe acești curteni ai lui Irod
spre Hristos, dar cu siguranță exemplul ei le-a atras atenția.
Pe Sfânta Ioana o regăsim
apoi împreună cu celelalte mironosiţe, mergând la mormântul Mântuitorului ca să
ungă trupul sfânt cu mir după pogorârea de pe Cruce. În momentul în care ea a văzut
trupul mort al Domnului şi Mântuitorului ei, a fost cuprinsă de o durere fără
margini. Gândul că nu va mai vedea niciodată fața aceea plină de bunăvoie și de
mângâiere care altădată îi adusese vindecarea și adeseori îi alunga orice
durere, acel gând, o umplea de o tristețe nespusă. Desigur, nu
era prima dată când nobila Sfântă Ioana asista la o ceremonie funerară. Nu cu
mult timp înainte, după ce regele Irod, a tăiat capul Sfântului Ioan
Botezătorul, poruncise soldaților să arunce sfântul cap la groapa cu gunoi.
Aflând de la soțul său unde este acea groapă, Sfânta Ioana, plină de durere, a
ridicat în mare taină capul Sfântului Proroc al pustiului, l-a curățat și
l-a îngropat cu cinste pe Muntele
Măslinilor (pe vârful Eleon), aproape de locul de unde S-a înălțat Iisus la
cer. Aproape trei sute de ani mai târziu, în vremea Sfântului împărat
Constantin cel Mare, s-a descoperit capul Sfântului Ioan Botezătorul și a fost
adus la Constantinopol, unde generaţii de creştini au cinstit cu evlavie aceste
sfinte moaște, atât de iubite oricărui suflet creștin.
În vreme ce curtenii regelui
Irod petreceau în nepăsare, Fericita Ioana, ascultase cu atenție cuvintele
Botezătorului Ioan, care îndemnau la pocăință și care vorbeau despre venirea în
mijlocul poporului, a Celui prezis de veacuri de prooroci. Pe Ioan l-a auzit ea
vorbind despre Nazarineanul și astfel a înflorit în ea dorința de a-L cunoaște
pentru a primi și ea vindecarea. De aceea, îl prețuia foarte mult pe proorocul
deșertului, și nu mică i-a fost mâhnirea când a auzit sentința lui Irod. Însă
ce putere avea o femeie la curtea celui mai tiran dintre conducătorii
popoarelor de atunci? Înțelegem cu câtă grijă și iubire sfântă, s-a îngrijit
Sfânta ca să împlinească cele de trebuință pentru îngroparea capului Sfântului
Înainte-Mergător.
Alăturându-se celorlalte
femei care urmau și slujeau lui Iisus, Maria Magdalena, surorile Marta și
Maria, Suzana, Salomeea - și Ioana, a devenit o credincioasă ucenică, încercând
să netezească, la fiecare pas, calea Domnului și a ucenicilor Săi. Același grup
al femeilor slujitoare va deveni grupul femeilor Mironosițe, care au pregătit
trupul Domnului pentru îngropare și care în dimineața Învierii au venit la
mormânt după datină. A fost cu siguranţă o sarcină sfâşietoare pentru aceste
ucenițe ale Domnului – şi în special pentru Ioana, care era obligată să-L
urmeze pe Iisus în taină, şi care adesea a fost nevoită să-și folosească
inteligenţa pentru a evita să fie arestată pentru credința ei. Totuşi ea a
realizat toate sarcinile ei cu curaj şi demnitate. În vremea patimilor
Domnului, însă, a trebuit să se poarte cu și mai multă atenție pentru a nu fi
descoperită. Plângând în tăcere, se oprea din când în când, amintindu-și că
Nazarineanul le vorbise despre o Împărăție care nu va avea sfârșit și asta
parcă îi dădea nădejde.
Nu mică i-a fost uimirea
atunci când, ajunsă la mormânt, împreună cu celelalte mironosițe, au găsit
piatra răsturnată. Iar ele erau: Maria
Magdalena și Ioana și Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau
către apostoli acestea (Luca 24, 10). Sfântul Luca descrie uimirea și marea
bucurie pe care sfintele femei le-au trăit în fața mormântului gol, Sfânta
Ioana fiind probabil aceea, după cum spuneam mai sus, care i-a descris
desfășurarea evenimentelor: faptul că au pregătit miresmele mai dinainte, că au
fost cuprinse de nedumerire atunci când n-au găsit trupul Domnului, că s-au înfricoșat
la vederea îngerului și au căzut cu fața la pământ și că și-au adus aminte de
cuvintele Lui.
Acum, în prima zi a
săptămânii, dimineața foarte devreme, ea, împreună cu celelalte femei, venind
la mormânt cu aromatele pe care le pregătiseră, pe când se întrebau între ele
cine le va ajuta să prăvălească piatra de la ușa mormântului, au găsit piatra
răsturnată. Intrând în mormânt și negăsind trupul Domnului au fost cuprinse de
tulburare. Dintr-odată, iată, că doi bărbaţi în veșminte strălucitoare au stat
în fața lor, iar ele, cuprinse de frică, s-au aruncat cu fața la pământ. Aceia
le-au întrebat: Ce căutaţi pe Cel Viu
printre cei morţi? El nu este aici, a înviat! Amintiţi-vă ce vă spunea în
Galileea că Fiul Omului va fi dat în mâinile păcătoșilor și va fi răstignit,
dar a treia zi va învia. Şi ele și-au adus aminte de cuvintele Lui. Apoi s-au
întors de la mormânt şi au vestit toate acestea celor unsprezece și tuturor
celorlalți (Luca 24, 5-9). Primind cu bucurie mare vestea îngerului că Iisus
a înviat din mormânt, sfintele femei au plecat în grabă să-i anunțe pe ucenici
despre cele întâmplate. După Înălțarea Domnului la cer, pe sfintele femei le
găsim, conform cărții Faptele Apostolilor, în camera de sus, alături de Apostoli, în așteptarea venirii
Mângâietorului: Toți aceștia într-un
cuget stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus,
și cu frații Lui (Fapte. 1, 14). Sunt exegeți contemporani care cred că
Iunia despre care vorbește Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani ar fi
chiar Sfânta Ioana Mironosița, Iunia, fiind forma latinizată a evreiescului
Johanna[5]: Îmbrățișați pe Andronic și pe Iunia, cei de un neam cu mine și împreună
închiși cu mine, care sunt vestiți între apostoli și care înaintea mea au fost
în Hristos (Rom. 16, 7). Acest lucru n-ar face decât să ne spună mai multe
despre viața Sfintei Mironosițe după pogorârea Duhului Sfânt. Este posibil ca
această referire să fie la ea, căci Pavel spune că era vestită între Apostoli
și că L-a cunoscut pe Hristos înaintea lui. Asemenea Apostolilor și celorlalte
femei mironosițe, și Sfânta Ioana a propovăduit vestea cea bună, suferind și
înfruntând foamea, setea, adeseori închisoarea, poate chiar pălmuiri și loviri.
Tradiția ne spune că a adormit în pace întru Domnul.
Viaţa Sfintei Ioana,
purtătoarea de miruri, ne vorbește de
fapt despre bunătatea și iubirea milostivă a Fiului lui Dumnezeu, care a fost
iubit și ascultat de bogați și săraci deopotrivă. El le-a vindecat sufletele și
trupurile de boli, de amărăciune și de tristețe, picurându-le în inimi credința
și speranța în Împărăția Sa cea cerească. Primind cu tot sufletul învățăturile
Nazarineanului, asemenea ucenicilor, și sfintele femei au găsit pacea și
bucuria în urmarea Lui. De aceea au avut puterea să renunțe la tot: la putere,
la orgolii, la avere și la orice le-ar fi împiedicat să se dedice cu totul
slujirii Lui. Pe scurt: Sfânta Ioana este un exemplu despre cum devin bogații
sfinți.
[1] ADRIAN HASTINGS, Prophet and witness in Jerusalem :
a study of the teaching of St. Luke, London ; New York
[2] D. BARAG și D. FLUSSER, The
Ossuary of Yehohanah Granddaughter of the High Priest Theophilus, Israel
Exploration Journal, 36 (1986), pp. 39-44.
[3] MARIE-FRANÇOISE BASLEZ, Biblie şi istorie, Edit. Artemis, Bucureşti, 2009, p. 311.
[4] Sf. ROMAN MELODUL, Imnele Sfintei Scripturi, Edit. Doxologia, Iași, 2012, p. 259.
[5] BEN WITHERINGTON III, "Joanna: Apostle of the Lord—or Jailbait?", Bible Review, Spring 2005, pp. 12–14.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu