Cel mai vechi calendar al Bisericii din Roma, Depositio Martyrum (354), îl pomenește pe Sfântul Sebastian la data de 10 ianuarie, dar consemnează foarte puține date despre viața lui. Nu se cunoaște exact data martiriului său; se credea că ar fi murit în anul 288 (cu toate că cercetările contemporane înclină să creadă ca a murit în 304).
În al său Comentariu la Psalmul 118, Sfântul Ambrozie din Milano (340-397) pomenește că Sebastian era de origine milaneză și că a fost transferat la Roma, dar nu pomenește motivul[1].
Mai multe detalii despre viaţa Sfântului au fost transmise de Passio Sancti Sebastiani, atribuită papei Sixt III (432-440), în care adună toate datele despre viața Sfântului Sebastian pe care tradiția orală de atunci le păstrase până la el[2].
În anul 260, împăratul Galienus a abrogat edictul de prigonire împotriva creștinilor. A urmat o lungă perioadă de pace în care, cu toate că nu erau recunoscuți oficial, creștinii erau tolerați, unii dintre ei chiar ocupând funcții importante în administrația imperiului. În acest climat favorabil, Biserica s-a putut organiza foarte bine. În timpul acesta de pace s-a născut Sfântul Sebastian.
Potrivit Sfântului Ambrozie, Sebastian s-a născut în Galia, dar a crescut în Milano (vechiul Mediolanum). Tatăl său era din Narbona (Franța meridională) iar mama lui din Milano. De mic a fost crescut în credința creștină. În anul 270, foarte tânăr fiind, a ales cariera militară, iar în anul 283 devine tribun în prima cohortă a gărzii imperiale din Roma.[3]
Datorită loialității, inteligenței și puterii de care a dat dovadă, el se bucura de aprecierea împăraților Maximian și Dioclețian, care nu-l bănuiau că ar putea fi creștin. Astfel, devenit persoană cu influență în administrația Romei și un apropiat al familiilor aristocrate romane (a fost introdus în aristocrația Romei de Sfântul Castulus, cubicularul, care va muri martir), el s-a folosit de acest statut, răspândind credința creștină printre aceștia. Chiar a întors la Hristos pe câțiva nobili dar și soldați din armata imperială.
Dar nici pe cei sărmani nu i-a uitat, căci întotdeauna se îngrijea ca toți prizonierii creștini să primească Sfânta Împărtășanie înainte de a fi duși la moarte în arenele romane. Și pe mulți care, în închisoare, se clătinau în credința lor, Sfântul i-a întărit să rabde până la sfârșit. De multe ori, știind dinainte ce prigoană va urma, îi anunța pe creștini să se ferească și să se ascundă în catacombe.
În Passio Sancti Sebastiani, este amintită o minunată întoarcere la Hristos mijlocită de Sfântul Sebastian. Într-o zi au fost arestați doi tineri creștini, Marcu și Marcellin, fii ai unui anume Tranquillianus. Tatăl lor le obținuse o perioadă de trei zile ca să se poată gândi mai bine înaintea procesului, sperând să-i poată convinge să jertfească zeilor pentru a scăpa de moartea sigură. Din cauza fricii dar și a cuvintelor tatălui lor, cei doi frați, erau gata să cedeze, însă Sfântul Sebastian auzind de cele întâmplate a mers la ei în închisoare și le-a vorbit mult despre credința în Hristos, reușind să-i facă să persevereze. Între cei care veniseră să-i viziteze pe cei doi tineri, se găsea și o nobilă matroană Zoe, soția cancelarului imperial, care de mulți ani era mută. Auzindu-l vorbind pe Sebastian, se apropie și se așeză în genunchi înaintea lui. Aflând de suferința ei, Sfântul, ridică ochii spre cer și se rugă în tăcere, după care, făcând semnul Sfintei Cruci peste capul ei, vocea îi reveni pe loc. În urma acestei întâmplări, mai mulți nobili s-au întors la Hristos: prefectul Romei, Cromațiu și fiul său Tiburțiu, Zoe cu soțul ei, Nicostrat și cumnatul Castor. Toți au primit martiriul pentru credința lor, și de asemenea și cei doi frați, Marcu și Marcellin, împreună cu tatăl lor, Tranquillianus.
Când, din invidia unora a fost pârât împăratului că este creștin, ba mai mult, că îi și ajută pe confrații lui să scape, acestuia nu i-a venit să creadă și l-a chemat pe Sebastian înaintea sa. Nefiindu-i frică să-și mărturisească credința în Hristos, Sebastian recunoscu totul împăratului, care se întristă foarte tare, căci îl aprecia pe Sebastian pentru curajul, puterea și virtuțile de care dădea dovadă și ținea la el ca la un fiu. Îi reproșă că este nerecunoscător și un mincinos, dar tot îi era greu să-l trimită la moarte.
- Te-am considerat mereu printre cei mai apropiați din palatul meu și tu mă trădai în umbră și unelteai împotriva mea, blestemându-i pe zei! mai spuse împăratul.
Totuși, ura a învins sufletul său, și-l condamnă pe Sebastian să fie ucis cu săgeți, chiar de soldații care se aflaseră sub comanda lui.
Plini de răutate, soldații îl duseră pe colina Palatinului, și legându-l de un stâlp, începură să tragă în el pe rând. După fiecare săgeată aplaudau, râdeau, chiuiau, până ce îi acoperiră tot trupul de sânge.
Așa a fost găsit de matroana Irina, văduva Sfântului Castulus, care ștergându-i rănile, observă că soldații nu i-au atins părțile mai importante ale corpului, având așadar șanse de vindecare. Luându-l în casa ei, l-a îngrijit până la vindecarea completă. Cum s-a putut ține pe picioare, Sebastian, s-a întors în fața lui Dioclețian ca să-și mărturisească din nou credința. Stând în fața împăratului, Sebastian a strigat plin de curaj:
“Mă întorc din morți ca să te înștiințez că ziua mâniei și a răzbunării dumnezeiești este aproape! Ai vărsat sângele sfinților pe pietrele cetății, iar rămășițele lor sunt încă vii în gurile fiarelor! Vei muri de moarte năpraznică și un împărat bine plăcut Domnului va fi ales în locul tău! Cere iertare lui Dumnezeu cât mai ai timp!”[4]
Mirat, împăratul crezu că vede o nălucă, dar venindu-și în fire, dădu ordin ca Sebastian să fie dus în Circus Maximus, cel mai mare hipodrom roman, unde a fost lovit cu toiege până și-a dat sufletul.
Apoi, pentru ca să fie sigur că amintirea lui se va șterge, și ca trupul lui să nu fie găsit de creștini, Dioclețian a dat ordin ca trupul Sfântului să fie aruncat în Cloaca Maxima, cel mai mare canal al Romei.
Dar în viața Sfântului Sebastian se spune că, într-o noapte, el s-a arătat sfintei matroane Lucina, și i-a descoperit unde se află moaștele lui, poruncindu-i să îl îngroape în catacombele de pe Via Appia, lângă mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, acolo unde se găsește până astăzi. De asemenea, alături de moaștele lui sfinte se păstrează și una dintre săgețile cu care a fost străpuns și o parte din stâlpul de care a fost legat.
Evlavia către Sfântul Martir Sebastian a fost atât de dezvoltată, chiar din secolele IV-V, încât a început să fie considerat al treilea patron spiritual al Romei, alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În anul 680 a salvat Roma de o epidemie de ciumă și de atunci este venerat ca vindecător (de la acea dată, Basilica Apostolorum, ridicată de împăratul Constantin peste catacombele care adăpostiseră provizoriu moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, devine Basilica Sancti Sebastiani). De asemenea, întotdeauna a fost venerat ca ocrotitor al armatei și al arcașilor.
În anul 826, papa Eugeniu al II-lea (824-827), mută o parte din moaștele Sfântului Sebastian în biserica San Medardo di Soissons, iar succesorul său, papa Grigorie al IV-lea (827-844) mută restul moaștelor în paraclisul Sfântului Grigorie de pe Vatican, așezându-i capul într-o raclă foarte scumpă. Această raclă cu capul Sfântului este mutată de papa Leon al IV-lea (847-855) în Basilica Sfinților Patru Încununați pentru a fi venerați împreună. Alte părticele din moaștele Sfântului au rămas la Vatican până în 1218, când papa Honoriu al III-lea, le-a înapoiat criptei din catacombe.
În perioada renascentistă, Sfântul Sebastian, a fost favoritul marilor pictori, care au văzut în el, alături de regele David, adevărate simboluri ale bărbăției, curajului și puterii.
Michelangelo, Botticelli, Raffaelo, Tintoreto, Rondinelli sau El Greco, alături de mulți alții, l-au pictat sau sculptat ca pe un tânăr deosebit de frumos și puternic, cu trupul aproape gol, străpuns de săgeți.
Numele de Sebastian provine din limba greacă (“sebastos”) și înseamnă venerabil, cinstit. Pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian se face în Biserica Ortodoxă, în fiecare an pe data de 18 decembrie.
Sfinte Mucenice Sebastian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
