Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei Lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe toate le ţine şi le mântuieşte prin jertfa Sa. Pe lângă simbolul patimii Mântuitorului, care are conotaţie euharistică (Sângele Lui a curs pentru viaţa lumii), pelicanul simbolizează de asemenea şi sfâşierea fără durere a Învăţătorului care transmite ucenicilor destoinici cunoştinţe atât de aprofundate încât fac parte din fiinţa Sa. De aceea cuvântul Său este unul care mântuieşte, căci este „rupt” chiar din fiinţa Sa şi astfel are putere multă. În Prohodul Domnului este amintit şi simbolul pelicanului: „Ca un pelican, Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvine, şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii care au murit, răspândind asupra lor izvoare vii!” (Starea II, strofa 42).
În Răsărit, Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre simbolul pelicanului astfel: „Pelicanul acesta este o pasăre. Iar şarpele duşmăneşte mult puii lui. Deci el ce face? Îşi aşează la înălţime cuibul lui, îngrădindu-l din toate părţile din pricina şarpelui. Ce face atunci vicleanul şarpe? Cercetează de unde suflă vântul şi din partea aceea îşi trimite veninul său şi-i ucide. Când vine pelicanul şi vede că au murit puii lui, priveşte spre nor şi zboară la înălţime, întinzându-şi aripile. Acolo îşi găureşte cu ciocul coastele şi prin nor picură în ei din sângele său şi se trezesc. Prin acest pelican se înţelege Domnul, iar puii lui sunt Adam şi Eva, firea noastră. Cuibul lui este Raiul, iar şarpele diavolul cel răzvrătit. Deci şarpele, începătorul răului le-a insuflat prin neascultare proto-părinţilor veninul său şi aceştia s-au făcut morţi prin păcat. Dar Domnul şi Dumnezeul nostru S-a înălţat, pentru iubirea Sa de oameni, pe cinstita cruce şi din coasta Sa străpunsă ne-a dăruit viaţa prin norul Duhului Sfânt” (Sf. Maxim Mărturisitorul).
În Apus, pelicanul este de asemenea simbol al patimilor, de aceea se găseşte în numeroase invocări ale litaniilor medievale: „Pie Pelicano, ora pro nobis”. Toma de Aquino introduce mitul pelicanului într-un imn euharistic: „Evlaviosule Pelican, Doamne Iisuse, curăţă-mi necurăţia cu sângele Tău, din care o picătură ar mântui lumea întreagă de toate păcatele”. Acelaşi simbolism se găseşte şi la Angelus Silesius (Johannes Scheffler, 1642-1677): „Trezeşte-te, creştine mort şi vezi, Pelicanul nostru te stropeşte cu sângele Său şi cu apa din inima Sa. Dacă o primeşti cum trebuie, vei fi pe loc viu şi sănătos”.
