După cum îi spune şi numele: Pantocrator – A-tot-ţiitorul, Aşezământul se vrea a fi un loc ospitalier pentru tineri, în care fiecare să-şi găsească un loc al său, unde mulţi tineri îşi vor găsi refugiul în căutarea lor de sens şi speranţă.

Sigla Asezamantului: Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe toate le ţine şi le mântuieşte prin jertfa Sa. Pe lângă simbolul patimii Mântuitorului, care are conotaţie euharistică (Sângele Lui a curs pentru viaţa lumii), pelicanul simbolizează de asemenea şi sfâşierea fără durere a Învăţătorului care transmite ucenicilor destoinici cunoştinţe atât de aprofundate încât fac parte din fiinţa Sa. De aceea cuvântul Său este unul care mântuieşte, căci este „rupt” chiar din fiinţa Sa şi astfel are putere multă.
Ocrotitori şi îndrumători pe cale ai Aşezământului sunt Sfântul Ioan Teologul, Ucenicul cel iubit şi Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, iar sărbătoarea care exprimă cel mai bine atotputernicia lui Hristos – Pantocrator este Schimbarea la Faţă.






marți, 18 decembrie 2012

Viata Sfantului Mare Mucenic Sebastian





                 Cel mai vechi calendar al Bisericii din Roma, Depositio Martyrum (354), îl pomenește pe Sfântul Sebastian la data de 10 ianuarie, dar consemnează foarte puține date despre viața lui. Nu se cunoaște exact data martiriului său; se credea că ar fi murit în anul 288 (cu toate că cercetările contemporane înclină să creadă ca a murit în 304).
În al său Comentariu la Psalmul 118, Sfântul Ambrozie din Milano (340-397) pomenește că Sebastian era de origine milaneză și că a fost transferat la Roma, dar nu pomenește motivul[1].
Mai multe detalii despre viaţa Sfântului au fost transmise de Passio Sancti Sebastiani, atribuită papei Sixt III (432-440), în care adună toate datele despre viața Sfântului Sebastian pe care tradiția orală de atunci le păstrase până la el[2].
                  În anul 260, împăratul Galienus a abrogat edictul de prigonire împotriva creștinilor. A urmat o lungă perioadă de pace în care, cu toate că nu erau recunoscuți oficial, creștinii erau tolerați, unii dintre ei chiar ocupând funcții importante în administrația imperiului. În acest climat favorabil, Biserica s-a putut organiza foarte bine. În timpul acesta de pace s-a născut Sfântul Sebastian.
Potrivit Sfântului Ambrozie, Sebastian s-a născut în Galia, dar a crescut în Milano (vechiul Mediolanum). Tatăl său era din Narbona (Franța meridională) iar mama lui din Milano. De mic a fost crescut în credința creștină. În anul 270, foarte tânăr fiind, a ales cariera militară, iar în anul 283 devine tribun în prima cohortă a gărzii imperiale din Roma.[3]
Datorită loialității, inteligenței și puterii de care a dat dovadă, el se bucura de aprecierea împăraților Maximian și Dioclețian, care nu-l bănuiau că ar putea fi creștin. Astfel, devenit persoană cu influență în administrația Romei și un apropiat al familiilor aristocrate romane (a fost introdus în aristocrația Romei de Sfântul Castulus, cubicularul, care va muri martir), el s-a folosit de acest statut, răspândind credința creștină printre aceștia. Chiar a întors la Hristos pe câțiva nobili dar și soldați din armata imperială.
Dar nici pe cei sărmani nu i-a uitat, căci întotdeauna se îngrijea ca toți prizonierii creștini să primească Sfânta Împărtășanie înainte de a fi duși la moarte în arenele romane. Și pe mulți care, în închisoare, se clătinau în credința lor, Sfântul i-a întărit să rabde până la sfârșit. De multe ori, știind dinainte ce prigoană va urma, îi anunța pe creștini să se ferească și să se ascundă în catacombe.
                În Passio Sancti Sebastiani, este amintită o minunată întoarcere la Hristos mijlocită de Sfântul Sebastian. Într-o zi au fost arestați doi tineri creștini, Marcu și Marcellin, fii ai unui anume Tranquillianus. Tatăl lor le obținuse o perioadă de trei zile ca să se poată gândi mai bine înaintea procesului, sperând să-i poată convinge să jertfească zeilor pentru a scăpa de moartea sigură. Din cauza fricii dar și a cuvintelor tatălui lor, cei doi frați, erau gata să cedeze, însă Sfântul Sebastian auzind de cele întâmplate a mers la ei în închisoare și le-a vorbit mult despre credința în Hristos, reușind să-i facă să persevereze. Între cei care veniseră să-i viziteze pe cei doi tineri, se găsea și o nobilă matroană Zoe, soția cancelarului imperial, care de mulți ani era mută. Auzindu-l vorbind pe Sebastian, se apropie și se așeză în genunchi înaintea lui. Aflând de suferința ei, Sfântul, ridică ochii spre cer și se rugă în tăcere, după care, făcând semnul Sfintei Cruci peste capul ei, vocea îi reveni pe loc. În urma acestei întâmplări, mai mulți nobili s-au întors la Hristos: prefectul Romei, Cromațiu și fiul său Tiburțiu, Zoe cu soțul ei, Nicostrat și cumnatul Castor. Toți au primit martiriul pentru credința lor, și de asemenea și cei doi frați, Marcu și Marcellin, împreună cu tatăl lor, Tranquillianus.
                 Când, din invidia unora a fost pârât împăratului că este creștin, ba mai mult, că îi și ajută pe confrații lui să scape, acestuia nu i-a venit să creadă și l-a chemat pe Sebastian înaintea sa. Nefiindu-i frică să-și mărturisească credința în Hristos, Sebastian recunoscu totul împăratului, care se întristă foarte tare, căci îl aprecia pe Sebastian pentru curajul, puterea și virtuțile de care dădea dovadă și ținea la el ca la un fiu. Îi reproșă că este nerecunoscător și un mincinos, dar tot îi era greu să-l trimită la moarte.
- Te-am considerat mereu printre cei mai apropiați din palatul meu și tu mă trădai în umbră și unelteai împotriva mea, blestemându-i pe zei! mai spuse împăratul.
Totuși, ura a învins sufletul său, și-l condamnă pe Sebastian să fie ucis cu săgeți, chiar de soldații care se aflaseră sub comanda lui.
Plini de răutate, soldații îl duseră pe colina Palatinului, și legându-l de un stâlp, începură să tragă în el pe rând. După fiecare săgeată aplaudau, râdeau, chiuiau, până ce îi acoperiră tot trupul de sânge.
                Așa a fost găsit de matroana Irina, văduva Sfântului Castulus, care ștergându-i rănile, observă că soldații nu i-au atins părțile mai importante ale corpului, având așadar șanse de vindecare. Luându-l în casa ei, l-a îngrijit până la vindecarea completă. Cum s-a putut ține pe picioare, Sebastian, s-a întors în fața lui Dioclețian ca să-și mărturisească din nou credința. Stând în fața împăratului, Sebastian a strigat plin de curaj:
“Mă întorc din morți ca să te înștiințez că ziua mâniei și a răzbunării dumnezeiești este aproape! Ai vărsat sângele sfinților pe pietrele cetății, iar rămășițele lor sunt încă vii în gurile fiarelor! Vei muri de moarte năpraznică și un împărat bine plăcut Domnului va fi ales în locul tău! Cere iertare lui Dumnezeu cât mai ai timp!”[4]
Mirat, împăratul crezu că vede o nălucă, dar venindu-și în fire, dădu ordin ca Sebastian să fie dus în Circus Maximus, cel mai mare hipodrom roman, unde a fost lovit cu toiege până și-a dat sufletul.
Apoi, pentru ca să fie sigur că amintirea lui se va șterge, și ca trupul lui să nu fie găsit de creștini, Dioclețian a dat ordin ca trupul Sfântului să fie aruncat în Cloaca Maxima, cel mai mare canal al Romei.
Dar în viața Sfântului Sebastian se spune că, într-o noapte, el s-a arătat sfintei matroane Lucina, și i-a descoperit unde se află moaștele lui, poruncindu-i să îl îngroape în catacombele de pe Via Appia, lângă mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, acolo unde se găsește până astăzi. De asemenea, alături de moaștele lui sfinte se păstrează și una dintre săgețile cu care a fost străpuns și o parte din stâlpul de care a fost legat.
                 Evlavia către Sfântul Martir Sebastian a fost atât de dezvoltată, chiar din secolele IV-V, încât a început să fie considerat al treilea patron spiritual al Romei, alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În anul 680 a salvat Roma de o epidemie de ciumă și de atunci este venerat ca vindecător (de la acea dată, Basilica Apostolorum, ridicată de împăratul Constantin peste catacombele care adăpostiseră provizoriu moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, devine Basilica Sancti Sebastiani). De asemenea, întotdeauna a fost venerat ca ocrotitor al armatei și al arcașilor.
În anul 826, papa Eugeniu al II-lea (824-827), mută o parte din moaștele Sfântului Sebastian în biserica San Medardo di Soissons, iar succesorul său, papa Grigorie al IV-lea (827-844) mută restul moaștelor în paraclisul Sfântului Grigorie de pe Vatican, așezându-i capul într-o raclă foarte scumpă. Această raclă cu capul Sfântului este mutată de papa Leon al IV-lea (847-855) în Basilica Sfinților Patru Încununați pentru a fi venerați împreună. Alte părticele din moaștele Sfântului au rămas la Vatican până în 1218, când papa Honoriu al III-lea, le-a înapoiat criptei din catacombe.
                În perioada renascentistă, Sfântul Sebastian, a fost favoritul marilor pictori, care au văzut în el, alături de regele David, adevărate simboluri ale bărbăției, curajului și puterii.
Michelangelo, Botticelli, Raffaelo, Tintoreto, Rondinelli sau El Greco, alături de mulți alții, l-au pictat sau sculptat ca pe un tânăr deosebit de frumos și puternic, cu trupul aproape gol, străpuns de săgeți.
Numele de Sebastian provine din limba greacă (“sebastos”) și înseamnă venerabil, cinstit. Pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian se face în Biserica Ortodoxă, în fiecare an pe data de 18 decembrie.

Sfinte Mucenice Sebastian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!


[1] Lucia Giubelli, Sebastiano, Martire di Roma, ATS Italia Editrice, Roma, 1992, p. 2.
[2] Antonio Ferrua, op.cit., p. 33.
[3] Rosa Giorgi, Saints, Ed. Abrams, New York, 2006, p. 48.
[4] Cr. Wiseman, op.cit., p. 167.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Punerea pietrei de temelie a bisericii mari





            Astazi, cu voia Bunului Dumnezeu, PS Galaction a savarsit slujba Sfintei Liturghii si a pus piatra de temelie a bisericii mari a Asezamantului nostru, care va avea hramul Sfantului, Slavitului si intru tot laudatului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul, ucenicul cel iubit al Domnului, cel care a scris Evanghelia a patra si cartea Apocalipsei.
            Sa ne ajute Sfantul Ioan sa ducem la bun sfarsit lucrarile!

luni, 26 noiembrie 2012

Pe 1 Decembrie punerea pietrei de temelie a bisericii mari inchinate Sfantului Apostol Ioan Teologul

           




           Sambata, 1 decembrie, la ora 9, PS Galaction, Episcopul Alexandriei si Teleormanului, va savarsi slujba punerii pietrei de temelie a bisericii mari a Asezamantului nostru, inchinate Sfantului, Slavitului si intru tot laudatului Apostol si Evanghelist Ioan Teologul, ucenicul cel iubit al Domnului, cel care a scris Evanghelia a patra si Apocalipsa. In continuare se va savarsi slujba Sfintei Liturghii in paraclisul Asezamantului, dedicat Sfintei Mironosite si intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, cea care L-a vazut prima pe Domnul Inviat. In paraclis sunt expuse spre inchinare moastele Sfintei Maria Magdalena. Raspunsurile la Sfanta Liturghie vor fi date de grupul psaltic Evloghia. Prietenii Asezamantului sunt asteptati in numar cat mai mare pentru a ne ruga impreuna.
             Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu! (1 Ioan 3, 2).

marți, 18 septembrie 2012

De la “ucenicul pe care-l iubea Iisus” (In. 13, 23) la “ucenicii iubirii” (1In. 4, 7)

           
            Saptamana viitoare, pe 26 septembrie, va asteptam pe toti la hramul cel mai drag al Asezamantului nostru: sarbatoarea Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, ucenicul cel iubit. Seara, in ajun, la orele 18 vom incepe vecernia cu litie urmata de paraclisul Sfantului Ioan. Dimineata la 8 va incepe slujba utreniei urmata de Sfanta Liturghie oficiata de PS Galaction, Episcopul Alexandriei.
            “Ucenicul iubit” prin tot ce a trăit şi scris a dorit cu ardoare (era numit “fiul tunetului  - Boaenerghes” Mc. 3, 17), să facă pe orice om “ucenic al iubirii” adică al lui Dumnezeu pentru că “iubirea este de la Dumnezeu şi tot cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu” (1In. 4, 7).
            Ioan este alături de Petru atunci când Maria Magdalena vine să le destăinuie tulburarea ei la vederea mormântului gol (In. 20, 3). Ucenicul o ia înaintea lui Petru şi ajunge primul (20, 4) dar se dă la o parte şi-l lasă pe Petru care intră primul în mormânt. În revanşă, ucenicul este cel care face saltul în credinţă (20, 8) şi cel dintâi care mărturiseşte învierea lui Iisus”[1].



[1] YVES-MARIE BLANCHARD, Sfântul Ioan, Edit. Galaxia Gutenberg, 2006, p. 10.
              
            Apostolul Ioan este deci primul care “a văzut şi a crezut”. El este cel care nu şi-a propus să scrie “cuvintele vieţii veşnice” (In. 6, 68) pe un material perisabil ci dimpotrivă chiar în inima vieţii oamenilor (2In. 2, 3) şi (1In. 1, 3). Tocmai de aceea iubirea lui Dumnezeu făcută cunoscută lumii prin “ucenicul iubit” trebuie să facă din noi “ucenicii iubirii” pentru ca “într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16). Constatăm prin urmare că mulţimea sensurilor duhovniceşti este copleşitoare şi în acelaşi timp uimitoare în ceea ce priveşte taina iubirii lui Dumnezeu pe care Apostolul Ioan o face cunoscută lumii. “Persoanele care ne reţin în mod deosebit atenţia, pentru că e vorba de taina Bisericii, sunt Maica Domnului şi ucenicul iubit al Domnului, Sfântul Ioan Evanghelistul.
             Cu nimeni nu vorbeste Iisus de pe Cruce. Mulţi strigă hule împotriva Lui iar El tace. Totuşi El vorbeşte cu cineva nu pentru că este întrebat ci pentru că are un testament de făcut. Spune Maicii Sale: “Femeie, iată fiul tău” arătându-l pe ucenicul iubit, iar lui îi spune “Iată, Mama ta”. Iar Evanghelia adaugă: “ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine”(In. 19, 27). Maica Domnului stând la picioarele crucii, în dreapta crucii, aşa cum vedem în icoană, reprezintă însăşi taina Bisericii, figura Ecclesiae, cum spuneau Părinţii Latini. Ea suferă dar nu mai are nici-o teamă, nici-o frică, ea nu spune nici-un cuvânt, când Dumnezeu-Cuvântul trece prin moarte. Ea doar priveşte şi trăieşte taina morţii Fiului ei într-o durere negrăită. În iconografia ortodoxă se poate vedea şi locul unde a fost străpunsă coasta lui Hristos. Coasta a fost prefigurată odinioară când, din coasta lui Adam a fost făcută Eva. După cum Eva a fost făcută din coasta lui Adam, la fel Biserica se naşte din coasta lui Iisus, Noul Adam. Evanghelia după Ioan ne spune: “Şi unul dintre soldaţi cu suliţa coasta lui a străpuns şi îndată a ieşit sânge şi apă (In. 19, 34) – simbolul Euharistiei şi al Botezului. Iar în locul unde a curs sânge şi apă, în partea aceea dreaptă era Maica Domnului pentru că ea de la început a purtat în sine taina Bisericii, adică taina umanităţii, care-l poartă pe Hristos în ea înainte de naşterea Lui, iar apoi îl arată pe Hristos lumii.

† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

duminică, 16 septembrie 2012

Reportaj - Universul credintei

      
 
       In dimineata aceasta in cadrul emisiunii "Universul credintei" de pe TVR1 a fost difuzat un reportaj inregistrat duminica trecuta cu ocazia punerii pietrei de temelie a altarului de vara inchinat Schimbarii la Fata din Asezamantul nostru. Cei care doriti il puteti viziona aici: http://www.tvrplus.ro/editie-universul-credintei-51089
Este chiar la inceput.

luni, 10 septembrie 2012

Punerea pietrei de temelie a altarului inchinat Atotputerniciei divine








         Ieri, 9 septembrie, la sarbatoarea Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, PS Galaction, a savarsit slujba punerii pietrei de temelie si a sfintirii locului viitorului altar inchinat Schimbarii la Fata a Domnului, urmata de slujba Sfintei Liturghii. La eveniment au participat cateva sute de oameni si un sobor mare de preoti si diaconi. Imagini de la eveniment vor fi transmise la emisiunea Universul credintei pe TVR1, duminica viitoare.
         Schimbarea la Faţă a Mântuitorului nostru este sărbătoarea care exprimă cel mai bine aspectul spiritualităţii Comunităţii Pantocrator. Momentul Schimbării la Faţă a lui Iisus este momentul descoperirii atotputerniciei Lui, momentul în care vechile profeţii se împlinesc în El şi-L mărturisesc ca fiind Adevăratul Mesia. Este momentul în care se descoperă ca Pantocrator, Stăpânul a toate. Schimbarea la Faţă este anticiparea Crucii, căci prin moartea Sa, Hristos pe toate le-a umplut de lumină. Schimbarea la Faţă este vestirea viitoarei preaslăviri a lui Hristos pe Cruce. Este anunţul sosirii „ceasului Său”. Lumina în care S-a îmbrăcat Domnul la Schimbarea la Faţă, este, după cuvântul Sfântului Grigorie Palama, Lumina necreată spre dobândirea căreia trebuie să aspire toate nevoinţele noastre. Lumina orbitoare a Taborului, albul strălucitor al veşmintelor Domnului, norul luminos care-L învăluie pe Iisus iar pe Apostoli îi face să se arunce la pământ de teamă, sunt tot atâtea manifestări ale prezenţei Duhului, semne ale bunăvoirii Tatălui în Fiul Său Cel iubit. Scopul Comunităţii este acela de a deveni un loc al schimbării, al găsirii propriului drum, al dobândirii Luminii necreate – acest dor de veacuri al isihaştilor. De aceea este şi un loc de misiune, un loc în care Hristos Se descoperă în slava Sa. Pentru acest motiv trebuie să-L vestim la toată lumea.

joi, 30 august 2012

Sfantul Alexandru - Resfintirea Catedralei din Alexandria









            Prea Sfintitul Episcop Galaction a resfintit astazi catedrala din Alexandria, chiar de ziua hramului, fiind inconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Raspunsurile la Sfanta Liturghie au fost date antifonal (alternativ) de corala catedralei si de grupul Mitropoliei Targovistei, invitat special pentru acest eveniment. Sarbatoarea Sfantului Alexandru este si sarbatoarea orasului Alexandria. In fiecare an, dupa vecernia din seara zilei de 29 august, se porneste in procesiune prin centrul orasului, cu icoana Sfantului, purtata pe umeri de preoti, in fruntea alaiului mergand fanfara. Ca si in ceilalti ani, si anul acesta mii de oameni au participat la procesiune sau au privit de la balcoanele blocurilor.
Sfinte Ierarhe Alexandru, ajuta-ne sa pastram credinta cea dreapta, tu, care l-ai infruntat pe ereticul Arie, si mijloceste la Bunul Dumnezeu pentru orasul nostru! Amin.

duminică, 22 iulie 2012

Primul hram - Prima Liturghie

Sarbatoarea Sfintei Mironosite si intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, ocrotitoarea paraclisului Asezamantului nostru, a fost un prilej de mare bucurie pentru noi! De astazi am primit sfantul antimis si vom putea savarsi cat mai des sfintele slujbe in Asezamantul nostru. PS Galaction inconjurat de preoti, diaconi si popor destul de numeros pentru zona aceasta de tara (peste 200 de persoane), a savarsit prima liturghie. Bucuria a fost dublata de racla cu sfintele moaste ale ocrotitoarei noastre care a revarsat belsug de daruri asupra celor care i s-au inchinat astazi.



joi, 21 iunie 2012

Moastele Sfintei Mironosite Maria Magdalena

Saptamana care a trecut va ramane una deosebit de importanta pentru Asezamantul nostru pentru ca am fost intr-un pelerinaj in Cetatea Eterna - Roma, si am primit o particica din moastele Sfintei Mironosite si intocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, ocrotitoarea paraclisului nostru. Zilele petrecute in Roma au fost cu adevarat un timp de har, pentru ca am peregrinat pe urmele Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Martiri. Am vizitat basilicile ridicate pe mormintele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, catacombele Sfintilor Sebastian si Agnia, mausoleul Sfintei Constanta, fiica Sfantului Constantin, Lateranul, Scala Santa si San Clemente si multe altele. Saptamana am incheiat-o, slujind la parohia ortodoxa romana din Milano, la parintele Traian Valman care ne-a primit ca de fiecare data cu caldura si ospitalitate.






luni, 4 iunie 2012

Sfintirea Manastirii Valeni Arges

           După o perioadă de 22 de ani în care mănăstirea Valeni s-a aflat în diferite lucrări de restaurare şi înnoire, astăzi la sărbătoarea hramului biserica construită în anul 1955, a fost resfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. După oficierea slujbei de resfinţire a bisericii, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în curtea mănăstiri. În cuvântul de învăţătură, ierarhii prezenţi la acest eveniment deosebit au amintit de importanţa sărbătorii Sfintei Treimi şi de eforturile depuse în cei 22 de ani de întreaga obşte monahală.
 Credincioşii veniţi astăzi la mănăstirea Văleni au ascultat istoria acestor locuri străvechi fiind evidenţiată în mod deosebit perioada 1990 – 2012, când, sub purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic şi prin implicarea directă a personalului monahal, au fost executate importante lucrări de restaurare şi înnoire.
            Sărbătoarea mănăstirii Văleni a început din seara praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, când peste trei mii de credincioşi au participat la procesiunea cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia, condusă de  Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Într-o ordine desăvârşită, moaştele Sfântuliţei de la Argeş au fost purtate cale de 2 km, din centrul satului Văleni până la sfântul aşezământ monahal. La orele 20.00 au fost aşezate în biserica mănăstirii spre închinare pelerinilor veniţi la acest eveniment deosebit. În acest timp, în exteriorul bisericii, pe o scenă special amenajată, a fost oficiată slujba Vecerniei şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filoteia.
            Astăzi peste 10000 de pelerini au ajuns la mănăstirea Văleni, veniţi din împrejurimi şi din ţară. Aceştia au fost martori la momentul în care monahia Eliodora Papuc, stareţa mănăstirii Văleni, a primit din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului titlul de stavroforă.

Scurt istoric
            Manastirea Valeni, cu obste de maici, este situata la circa 20 km N-V de Curtea de Arges si la trei km de satul Valeni. Prima biserica a asezamantului a fost construita din lemn, in 1692 de monahul Zosima Gradisteanu Zaharia de la manastirea Stanisoara dar a fost jefuita si stricata in timpul razboiului ruso-turc din 1788-1793.
Cea de-a doua biserica, zidita pe locul celei dintai in 1884, s-a daramat dupa cutremurul din 1940.
O a treia biserica a fost ridicata intre 1948-1955, prin grija episcopului Iosif Gafton al Ramnicului, avand hramul "Sfanta Treime" si este construita din zid, in forma de cruce. Are un pridvor inchis, sustinut de opt coloane ornamentate si cu plafonul pictat. Pictura a fost executata de Andrei Raileanu. In biserica se afla o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. Manastirea are si o biserica mica (bolnita), zidita in 1887 de schimonahul Iosif, avand hramul "Invierea lui Lazar". Manastirea are o curte mare inconjurata de padure.     






             In incinta se află casa unde au locuit părinţii lui George Topîrceanu şi unde acesta a stat în prima parte a vieţii, fiind înscris la Şcoala din Şuici pentru învăţământul primar. George Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, în Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti, unde mama lui, Paraschiva, lucra ca ţesătoare de covoare. Această îndeletnicire a adus-o la Mănăstirea Văleni unde măicuţele de aici aveau ateliere de ţesătorie. Tatăl său, Ion Topîrceanu era cojocar de meserie. George a urmat trei clase primare la Şuici (satul Văleni făcând parte atunci din această comună). Mama sa lucra la Mănăstirea Văleni ca ţesătoare de covoare.