După cum îi spune şi numele: Pantocrator – A-tot-ţiitorul, Aşezământul se vrea a fi un loc ospitalier pentru tineri, în care fiecare să-şi găsească un loc al său, unde mulţi tineri îşi vor găsi refugiul în căutarea lor de sens şi speranţă.

Sigla Asezamantului: Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe toate le ţine şi le mântuieşte prin jertfa Sa. Pe lângă simbolul patimii Mântuitorului, care are conotaţie euharistică (Sângele Lui a curs pentru viaţa lumii), pelicanul simbolizează de asemenea şi sfâşierea fără durere a Învăţătorului care transmite ucenicilor destoinici cunoştinţe atât de aprofundate încât fac parte din fiinţa Sa. De aceea cuvântul Său este unul care mântuieşte, căci este „rupt” chiar din fiinţa Sa şi astfel are putere multă.
Ocrotitori şi îndrumători pe cale ai Aşezământului sunt Sfântul Ioan Teologul, Ucenicul cel iubit şi Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, iar sărbătoarea care exprimă cel mai bine atotputernicia lui Hristos – Pantocrator este Schimbarea la Faţă.






luni, 19 mai 2014

Femeile Mironosițe - stele ale dimineții

„Pe Soarele cel mai-înainte de soare, care a apus oarecând în mormânt, întâmpinatu-L-au către dimineaţă, căutându-L ca pe o zi, femeile mironosiţe, când un înger de lumină, care dezvăluia Lumina ce era ascunsă în întuneric, le grăi: Mergeţi de vestiţi Apostolilor, faceţi-vă stele ale dimineţii, luminaţi-i pe ei, spunându-le: preschimbaţi-vă tristeţea în bucurie, slăviţi-L cu o inimă izbăvită de îndoială”.  

Tâlcuind numele femeilor mironosițe, Nichita Tâlcuitorul vede în trăsăturile personale ale acestora drumul pe care și noi trebuie să-l parcurgem pentru a vedea Învierea lui Hristos. Maria Magdalena, din care Hristos a scos șapte duhuri, ne arată curăția pe care o dobândește sufletul eliberat de stăpânia diavolului. Numele ei, migdal (de unde și Magdalena), se traduce prin turn, fortăreață și poate sugera atât faptul că era o femeie fermă, dreaptă dar și un model de tărie, reprezentat prin metafora vizuală a unui turn. Ea ne amitește că împlinirea poruncilor evanghelice ne curăță pe noi de tirania patimilor, dându-ne forța interioară. Salomeea, al cărei nume înseamnă pace, întruchipează pe omul eliberat de patimi, pe cel care a dobândit liniștea interioară, dedicându-se vederii lui Dumnezeu și înțelegerii adâncimilor duhovnicești. Ioana, al cărei nume se tâlcuiește porumbiță, simbolizează sufletul care prin blândețe a scăpat de orice patimă și răutate, întrarmându-se cu discernământul duhovnicesc. Atunci când omul se distinge prin aceste stări duhovnicești și se apropie de mormântul inimii sale, el vede dându-se la o parte piatra indiferenței și a tulburării cugetului, iar îngerii, care reprezintă conștiința sa, îi vestesc că a înviat la viața cea nouă. Îi vestesc că a înviat în el gândul virtuții și al cunoștinței care fusese mort și, mai mult decât atât, omul se va învrednici să vadă arătarea în inima sa a lui Dumnezeu Cuvântul Însuși, fără ca această apariție să mai fie o preînchipuire sau un simbol. Ci o realitate. Doar cei care dobândesc curăția interioară se pot învrednici de vederea și credința în Învierea lui Hristos.