După cum îi spune şi numele: Pantocrator – A-tot-ţiitorul, Aşezământul se vrea a fi un loc ospitalier pentru tineri, în care fiecare să-şi găsească un loc al său, unde mulţi tineri îşi vor găsi refugiul în căutarea lor de sens şi speranţă.

Sigla Asezamantului: Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe toate le ţine şi le mântuieşte prin jertfa Sa. Pe lângă simbolul patimii Mântuitorului, care are conotaţie euharistică (Sângele Lui a curs pentru viaţa lumii), pelicanul simbolizează de asemenea şi sfâşierea fără durere a Învăţătorului care transmite ucenicilor destoinici cunoştinţe atât de aprofundate încât fac parte din fiinţa Sa. De aceea cuvântul Său este unul care mântuieşte, căci este „rupt” chiar din fiinţa Sa şi astfel are putere multă.
Ocrotitori şi îndrumători pe cale ai Aşezământului sunt Sfântul Ioan Teologul, Ucenicul cel iubit şi Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, iar sărbătoarea care exprimă cel mai bine atotputernicia lui Hristos – Pantocrator este Schimbarea la Faţă.






sâmbătă, 10 octombrie 2015

Mâna Sfintei Maria Magdalena va fi adusă și în Teleorman la Mănăstirea Pantocrator

 
Anul acesta, pelerinii care vor merge să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor putea să cinstească, începând cu 10 octombrie a.c., şi moaştele Sfintei Mironosițe și Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena (puse într-o raclă ce conține și un fragment din lemnul Sfintei Cruci), aduse de la Mănăstirea „Simonos Petras” din Sfântul Munte Athos.
După terminarea pelerinajului de la Iași, mâna Sfintei Maria Magdalena va fi adusă pentru 3 zile, la 60 km de București, la Mănăstirea Pantocrator din județul Teleorman. Biserica mănăstirii are hramul Sfintei Maria Magdalena, o părticică din moaștele Sfintei fiind venerate și în acest locaș. Atașat se poate vedea programul desfășurării pelerinajului care va începe în Teleorman de vineri, 16 octombrie de la orele 17. Cei care nu pot ajunge la Iași pot veni să se închine pe parcursul celor 3 zile de pelerinaj în această Mănăstire din apropierea Bucureștiului. Sfânta Maria Magdalena să ne binecuvânteze pe toți cu mâna sa cea caldă!