Saptamana viitoare, pe 26 septembrie, va asteptam pe toti la hramul cel mai drag al Asezamantului nostru: sarbatoarea Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, ucenicul cel iubit. Seara, in ajun, la orele 18 vom incepe vecernia cu litie urmata de paraclisul Sfantului Ioan. Dimineata la 8 va incepe slujba utreniei urmata de Sfanta Liturghie oficiata de PS Galaction, Episcopul Alexandriei.
“Ucenicul iubit” prin tot ce a trăit şi scris a dorit cu ardoare (era numit “fiul tunetului - Boaenerghes” Mc. 3, 17), să facă pe orice om “ucenic al iubirii” adică al lui Dumnezeu pentru că “iubirea este de la Dumnezeu şi tot cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu” (1In. 4, 7).
Ioan este alături de Petru atunci când Maria Magdalena vine să le destăinuie tulburarea ei la vederea mormântului gol (In. 20, 3). Ucenicul o ia înaintea lui Petru şi ajunge primul (20, 4) dar se dă la o parte şi-l lasă pe Petru care intră primul în mormânt. În revanşă, ucenicul este cel care face saltul în credinţă (20, 8) şi cel dintâi care mărturiseşte învierea lui Iisus”[1].
Apostolul Ioan este deci primul care “a văzut şi a crezut”. El este cel care nu şi-a propus să scrie “cuvintele vieţii veşnice” (In. 6, 68) pe un material perisabil ci dimpotrivă chiar în inima vieţii oamenilor (2In. 2, 3) şi (1In. 1, 3). Tocmai de aceea iubirea lui Dumnezeu făcută cunoscută lumii prin “ucenicul iubit” trebuie să facă din noi “ucenicii iubirii” pentru ca “într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16). Constatăm prin urmare că mulţimea sensurilor duhovniceşti este copleşitoare şi în acelaşi timp uimitoare în ceea ce priveşte taina iubirii lui Dumnezeu pe care Apostolul Ioan o face cunoscută lumii. “Persoanele care ne reţin în mod deosebit atenţia, pentru că e vorba de taina Bisericii, sunt Maica Domnului şi ucenicul iubit al Domnului, Sfântul Ioan Evanghelistul.
Cu nimeni nu vorbeste Iisus de pe Cruce. Mulţi strigă hule împotriva Lui iar El tace. Totuşi El vorbeşte cu cineva nu pentru că este întrebat ci pentru că are un testament de făcut. Spune Maicii Sale: “Femeie, iată fiul tău” arătându-l pe ucenicul iubit, iar lui îi spune “Iată, Mama ta”. Iar Evanghelia adaugă: “ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine”(In. 19, 27). Maica Domnului stând la picioarele crucii, în dreapta crucii, aşa cum vedem în icoană, reprezintă însăşi taina Bisericii, figura Ecclesiae, cum spuneau Părinţii Latini. Ea suferă dar nu mai are nici-o teamă, nici-o frică, ea nu spune nici-un cuvânt, când Dumnezeu-Cuvântul trece prin moarte. Ea doar priveşte şi trăieşte taina morţii Fiului ei într-o durere negrăită. În iconografia ortodoxă se poate vedea şi locul unde a fost străpunsă coasta lui Hristos. Coasta a fost prefigurată odinioară când, din coasta lui Adam a fost făcută Eva. După cum Eva a fost făcută din coasta lui Adam, la fel Biserica se naşte din coasta lui Iisus, Noul Adam. Evanghelia după Ioan ne spune: “Şi unul dintre soldaţi cu suliţa coasta lui a străpuns şi îndată a ieşit sânge şi apă (In. 19, 34) – simbolul Euharistiei şi al Botezului. Iar în locul unde a curs sânge şi apă, în partea aceea dreaptă era Maica Domnului pentru că ea de la început a purtat în sine taina Bisericii, adică taina umanităţii, care-l poartă pe Hristos în ea înainte de naşterea Lui, iar apoi îl arată pe Hristos lumii.
† Galaction
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
