De la “ucenicul pe care-l iubea Iisus” (In. 13, 23) la “ucenicii iubirii” (1In. 4, 7)

           
            Saptamana viitoare, pe 26 septembrie, va asteptam pe toti la hramul cel mai drag al Asezamantului nostru: sarbatoarea Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, ucenicul cel iubit. Seara, in ajun, la orele 18 vom incepe vecernia cu litie urmata de paraclisul Sfantului Ioan. Dimineata la 8 va incepe slujba utreniei urmata de Sfanta Liturghie oficiata de PS Galaction, Episcopul Alexandriei.
            “Ucenicul iubit” prin tot ce a trăit şi scris a dorit cu ardoare (era numit “fiul tunetului  - Boaenerghes” Mc. 3, 17), să facă pe orice om “ucenic al iubirii” adică al lui Dumnezeu pentru că “iubirea este de la Dumnezeu şi tot cel ce iubeşte este născut din Dumnezeu şi-L cunoaşte pe Dumnezeu” (1In. 4, 7).

            Ioan este alături de Petru atunci când Maria Magdalena vine să le destăinuie tulburarea ei la vederea mormântului gol (In. 20, 3). Ucenicul o ia înaintea lui Petru şi ajunge primul (20, 4) dar se dă la o parte şi-l lasă pe Petru care intră primul în mormânt. În revanşă, ucenicul este cel care face saltul în credinţă (20, 8) şi cel dintâi care mărturiseşte învierea lui Iisus”[1].

---

[1] YVES-MARIE BLANCHARD, Sfântul Ioan, Edit. Galaxia Gutenberg, 2006, p. 10.

              

            Apostolul Ioan este deci primul care “a văzut şi a crezut”. El este cel care nu şi-a propus să scrie “cuvintele vieţii veşnice” (In. 6, 68) pe un material perisabil ci dimpotrivă chiar în inima vieţii oamenilor (2In. 2, 3) şi (1In. 1, 3). Tocmai de aceea iubirea lui Dumnezeu făcută cunoscută lumii prin “ucenicul iubit” trebuie să facă din noi “ucenicii iubirii” pentru ca “într-atât a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-însul să nu piară ci să aibă viaţă veşnică (In. 3, 16). Constatăm prin urmare că mulţimea sensurilor duhovniceşti este copleşitoare şi în acelaşi timp uimitoare în ceea ce priveşte taina iubirii lui Dumnezeu pe care Apostolul Ioan o face cunoscută lumii. “Persoanele care ne reţin în mod deosebit atenţia, pentru că e vorba de taina Bisericii, sunt Maica Domnului şi ucenicul iubit al Domnului, Sfântul Ioan Evanghelistul.

             Cu nimeni nu vorbeste Iisus de pe Cruce. Mulţi strigă hule împotriva Lui iar El tace. Totuşi El vorbeşte cu cineva nu pentru că este întrebat ci pentru că are un testament de făcut. Spune Maicii Sale: “Femeie, iată fiul tău” arătându-l pe ucenicul iubit, iar lui îi spune “Iată, Mama ta”. Iar Evanghelia adaugă: “ Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine”(In. 19, 27). Maica Domnului stând la picioarele crucii, în dreapta crucii, aşa cum vedem în icoană, reprezintă însăşi taina Bisericii, figura Ecclesiae, cum spuneau Părinţii Latini. Ea suferă dar nu mai are nici-o teamă, nici-o frică, ea nu spune nici-un cuvânt, când Dumnezeu-Cuvântul trece prin moarte. Ea doar priveşte şi trăieşte taina morţii Fiului ei într-o durere negrăită. În iconografia ortodoxă se poate vedea şi locul unde a fost străpunsă coasta lui Hristos. Coasta a fost prefigurată odinioară când, din coasta lui Adam a fost făcută Eva. După cum Eva a fost făcută din coasta lui Adam, la fel Biserica se naşte din coasta lui Iisus, Noul Adam. Evanghelia după Ioan ne spune: “Şi unul dintre soldaţi cu suliţa coasta lui a străpuns şi îndată a ieşit sânge şi apă (In. 19, 34) – simbolul Euharistiei şi al Botezului. Iar în locul unde a curs sânge şi apă, în partea aceea dreaptă era Maica Domnului pentru că ea de la început a purtat în sine taina Bisericii, adică taina umanităţii, care-l poartă pe Hristos în ea înainte de naşterea Lui, iar apoi îl arată pe Hristos lumii.

† Galaction

Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

Sfintirea Manastirii Valeni Arges

           După o perioadă de 22 de ani în care mănăstirea Valeni s-a aflat în diferite lucrări de restaurare şi înnoire, astăzi la sărbătoarea hramului biserica construită în anul 1955, a fost resfinţită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. După oficierea slujbei de resfinţire a bisericii, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie săvârşită în curtea mănăstiri. În cuvântul de învăţătură, ierarhii prezenţi la acest eveniment deosebit au amintit de importanţa sărbătorii Sfintei Treimi şi de eforturile depuse în cei 22 de ani de întreaga obşte monahală.
 Credincioşii veniţi astăzi la mănăstirea Văleni au ascultat istoria acestor locuri străvechi fiind evidenţiată în mod deosebit perioada 1990 – 2012, când, sub purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic şi prin implicarea directă a personalului monahal, au fost executate importante lucrări de restaurare şi înnoire.
            Sărbătoarea mănăstirii Văleni a început din seara praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, când peste trei mii de credincioşi au participat la procesiunea cu moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia, condusă de  Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Într-o ordine desăvârşită, moaştele Sfântuliţei de la Argeş au fost purtate cale de 2 km, din centrul satului Văleni până la sfântul aşezământ monahal. La orele 20.00 au fost aşezate în biserica mănăstirii spre închinare pelerinilor veniţi la acest eveniment deosebit. În acest timp, în exteriorul bisericii, pe o scenă special amenajată, a fost oficiată slujba Vecerniei şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filoteia.
            Astăzi peste 10000 de pelerini au ajuns la mănăstirea Văleni, veniţi din împrejurimi şi din ţară. Aceştia au fost martori la momentul în care monahia Eliodora Papuc, stareţa mănăstirii Văleni, a primit din partea Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului titlul de stavroforă.

Scurt istoric
            Manastirea Valeni, cu obste de maici, este situata la circa 20 km N-V de Curtea de Arges si la trei km de satul Valeni. Prima biserica a asezamantului a fost construita din lemn, in 1692 de monahul Zosima Gradisteanu Zaharia de la manastirea Stanisoara dar a fost jefuita si stricata in timpul razboiului ruso-turc din 1788-1793.
Cea de-a doua biserica, zidita pe locul celei dintai in 1884, s-a daramat dupa cutremurul din 1940.
O a treia biserica a fost ridicata intre 1948-1955, prin grija episcopului Iosif Gafton al Ramnicului, avand hramul "Sfanta Treime" si este construita din zid, in forma de cruce. Are un pridvor inchis, sustinut de opt coloane ornamentate si cu plafonul pictat. Pictura a fost executata de Andrei Raileanu. In biserica se afla o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. Manastirea are si o biserica mica (bolnita), zidita in 1887 de schimonahul Iosif, avand hramul "Invierea lui Lazar". Manastirea are o curte mare inconjurata de padure.     

             In incinta se află casa unde au locuit părinţii lui George Topîrceanu şi unde acesta a stat în prima parte a vieţii, fiind înscris la Şcoala din Şuici pentru învăţământul primar. George Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, în Azilul „Elena Doamna” din Bucureşti, unde mama lui, Paraschiva, lucra ca ţesătoare de covoare. Această îndeletnicire a adus-o la Mănăstirea Văleni unde măicuţele de aici aveau ateliere de ţesătorie. Tatăl său, Ion Topîrceanu era cojocar de meserie. George a urmat trei clase primare la Şuici (satul Văleni făcând parte atunci din această comună). Mama sa lucra la Mănăstirea Văleni ca ţesătoare de covoare.

Soliloquii - Rugaciunile teologice ale Fericitului Augustin

Cred ca rugaciunea de mai jos a Fericitului Augustin este una dintre cele mai frumoase rugaciuni ale Sfintilor Parinti.

Rugăciunea întâi

ce ar fi zis-o Mireasa – sufletul – către Mirele său

cel gândit şi Preadulce – Domnul nostru Iisus Hristos – numai către El vorbită

Pentru dulceaţa cea negrăită a lui Dumnezeu

De Te-aş cunoaşte pe Tine, Doamne, Cel ce mă cunoşti pe mine!

O, de Te-aş cunoaşte pe Tine, Doamne, puterea sufletului meu! Arată-mi mie, Doamne, mângâierea Ta!

O, de Te-aş vedea pe Tine, Lumina ochilor mei! Vino, veselia duhului meu!

O, de Te-aş vedea pe Tine, bucuria inimii mele!

O, de Te-aş iubi pe Tine, tăria sufletului meu! Arată-te mie, bucuria mea cea mare şi dulceaţa mea! Slăbeşte-mi mie, Doamne Dumnezeul meu, viaţa şi slava sufletului meu.

O, de Te-aş afla pe Tine, dorirea inimii mele!

O, de Te-aş ţine pe Tine, dragostea sufletului meu!

O, de m-aş uni cu Tine, Mire ceresc, veselia mea cea nemărginită, dinlăuntru şi dinafară!

O, de Te-aş câştiga pe Tine, fericirea cea veşnică!

O, de Te-aş câştiga pe Tine, viaţa cea bună în mijlocul inimii mele, dulceaţa cea nemărginită a sufletului meu!

O, de Te-aş iubi pe Tine, Doamne, tăria mea! Doamne, întărirea mea, scăparea mea, izbăvitorul meu, ajutorul meu, turn tare şi întru necazul meu, nădejde dulce!

O, de Te-aş îmbrăţişa pe Tine, bunătatea, fără de care nu este nimic bun!

O, de m-aş desfăta cu Tine cel preabun, de care despărţit fiind, nimic prea bun nu este!

Deschide cele dinăuntru ale răutăţilor mele, ca să aud glasul Tău. Luminează ochii mei, Lumina cea necuprinsă, fulgeră lucirea Ta şi o varsă peste dânşii, ca să nu vadă deşertăciune. Dă-mi ochi, lumină nevăzută, care Te va vedea pe Tine. Zideşte întru mine nouă mireasmă de viaţă, ca în urma Ta să alerg la mirosul mirului Tău.

Dă-mi inimă care socoteşte cele ale Tale, cugetare care Te iubeşte pe Tine, pomenire care îmi aduce aminte de Tine, minte care Te înţelege pe Tine, cuvânt care se ţine de Tine cu tărie, Cel cu nemărginire dulce şi Te iubeşte pe Tine cu înţelepciune, dragostea cea înţeleaptă, la care este viaţa prin care toate viază. Viaţă, ceea ce îmi dă mie viaţă; viaţă, prin care trăiesc, fără de care mor; prin care mă scol, fără de care pier; pentru care mă bucur, fără de care mă întristez; viaţă de viaţă făcătoare, dulce, îndrăgită şi de-a pururea pomenită.

Mă rog, unde eşti? Unde Te voi afla pe Tine? Ca să mă odihnesc întru mine fiind, dar aflându-mă întru Tine. Aproape fii de mintea mea; aproape de inimă; aproape spre ajutorul meu; aproape de gura mea! Că de dragostea Ta mă chinuiesc, că fără de Tine mor, că aducându-mi aminte de Tine răsuflu. Mireasma Ta mă câştigă pe mine, pomenirea Ta mă vindecă pe mine. Ci mă voi sătura când mi se va arăta Slava Ta, Viaţa sufletului meu (Ps. 41, 2).

Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu, când voi veni şi mă voi arăta Ţie, veseliei mele? Pentru ce faţa Ta întorci, bucurie, prin care mă bucur? Unde se ascunde Cel frumos, pe care Îl doresc? De mireasma Ta doresc, trăiesc şi mă veselesc, dar pe Tine nu Te văd. Glasul Tău auzindu-L, iarăşi viez, dar pentru ce faţa Ta îţi întorci de la mine? Poate zici: Nu Mă va vedea pe Mine om şi să fie viu.

Deci, o, Doamne, de aş muri, ca să Te văd pe Tine! O, de Te-aş vedea pe Tine, ca să mor lumii! Nu voiesc a trăi, voiesc a muri. Doresc a mă libera şi împreună cu Hristos a fi (Fapte. 7, 59; Filip. 1, 23). Doamne Iisuse, primeşte duhul meu. Viaţa mea, ia sufletul meu veselia mea, trage în sus inima mea; hrană dulce a mea, o, de Te-aş mânca pe Tine! Capul meu, îndreptează-mă pe mine! Lumina ochilor mei, luminează-mă pe mine! Mădularul meu, potriveşte-mă pe mine! Mireasma mea, fă-mă pe mine viu! Lauda mea, veseleşte sufletul robului Tău! Intră întru dânsul, dulceaţa cea nemărginită, ca să guste cele cu adevărat dulci; lumină veşnică străluceşte peste dânsul, ca să Te înţeleagă pe Tine şi să Te cunoască şi să Te iubească.

Pentru că de aceea, Doamne, nu Te iubeşte pe Tine, fiindcă nu Te cunoaşte; şi pentru aceasta nu Te cunoaşte, fiindcă nu Te înţelege pe Tine; şi pentru aceasta nu Te înţelege pe Tine, fiindcă nu pricepe lumina Ta. Că lumina întru întuneric luminează şi întunericul pe dânsa nu a cuprins-o (Ioan 1, 5).

O, lumină a minţii! O, adevăr strălucitor! O, strălucire adevărată, care luminezi pe tot omul ce vine în lume! Goneşte întunericul cel de pe faţa minţii mele, ca să Te văd pe Tine cu înţelegere şi să Te cunosc pe Tine cu cuprindere şi să Te iubesc pe Tine cu cunoştinţă. Că cel ce Te cunoaşte pe Tine Te iubeşte pe Tine mai mult decât pe sine; se depărtează de la sine, vine către Tine ca să se bucure întru Tine. Şi pentru aceasta, Doamne, nu cât sunt dator, Te iubesc pe Tine, că nu Te cunosc pe Tine desăvârşit. Iar fiindcă puţin Te cunosc, puţin Te iubesc, puţin de Tine mă bucur.

Deci, ticălos sunt eu. Inima pe care sunt dator Ţie, Unuia, cu toată dragostea şi cu toată viaţa mea a o da, la cele deşarte am dat-o şi deşert m-am făcut, deşertăciunea iubind-o. Şi pentru aceasta nu mă bucur întru Tine, Doamne; şi pentru aceasta nu mă lipesc de Tine, eu fiind întru cele dinafară, iar Tu întru cele dinăuntru; eu, întru cele vremelnice, Tu, întru cele veşnice; eu întru cele trecătoare mă revărs cu mintea, mă întorc cu gândul, la locuri am alergat, iar Tu, Doamne, întru cele de-a pururi vecuitoare şi veşnice locuieşti. Tu în Cer, eu pe pământ; Tu cele înalte le iubeşti, eu, cele smerite; Tu cele cereşti, eu, cele pământeşti.

Şi când acestea toate vor putea să se unească?