După cum îi spune şi numele: Pantocrator – A-tot-ţiitorul, Aşezământul se vrea a fi un loc ospitalier pentru tineri, în care fiecare să-şi găsească un loc al său, unde mulţi tineri îşi vor găsi refugiul în căutarea lor de sens şi speranţă.

Sigla Asezamantului: Pelicanul este un simbol al Mântuitorului folosit destul de timpuriu, atât în Răsărit cât şi în Apus şi semnifică atotputernicia jertfei lui Hristos. În creştinism Dumnezeu e răstignit; drumul către înviere trece prin cruce. Pelicanul care îşi străpunge pieptul pentru ca din sângele său să-şi hrănească fiii şi să le dea viaţă, Îl simbolizează pe Hristos, care pe toate le ţine şi le mântuieşte prin jertfa Sa. Pe lângă simbolul patimii Mântuitorului, care are conotaţie euharistică (Sângele Lui a curs pentru viaţa lumii), pelicanul simbolizează de asemenea şi sfâşierea fără durere a Învăţătorului care transmite ucenicilor destoinici cunoştinţe atât de aprofundate încât fac parte din fiinţa Sa. De aceea cuvântul Său este unul care mântuieşte, căci este „rupt” chiar din fiinţa Sa şi astfel are putere multă.
Ocrotitori şi îndrumători pe cale ai Aşezământului sunt Sfântul Ioan Teologul, Ucenicul cel iubit şi Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena, iar sărbătoarea care exprimă cel mai bine atotputernicia lui Hristos – Pantocrator este Schimbarea la Faţă.






marți, 17 decembrie 2013

Sfântul Sebastian


18 ianuarie: pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian
Potrivit Sfântului Ambrozie, Sebastian s-a născut în Galia, dar a crescut în Milano (vechiul Mediolanum). Tatăl său era din Narbona (Franța meridională) iar mama lui din Milano. De mic a fo...st crescut în credința creștină. În anul 270, foarte tânăr fiind, a ales cariera militară, iar în anul 283 devine tribun în prima cohortă a gărzii imperiale din Roma. Datorită loialității, inteligenței și puterii de care a dat dovadă, el se bucura de aprecierea împăraților Maximian și Dioclețian, care nu-l bănuiau că ar putea fi creștin. Astfel, devenit persoană cu influență în administrația Romei și un apropiat al familiilor aristocrate romane, el s-a folosit de acest statut, răspândind credința creștină printre aceștia. Chiar a întors la Hristos pe câțiva nobili dar și soldați din armata imperială. Dar nici pe cei sărmani nu i-a uitat, căci întotdeauna se îngrijea ca toți prizonierii creștini să primească Sfânta Îmărtășanie înainte de a fi duși la moarte în arenele romane. Și pe mulți care, în închisoare, se clătinau în credința lor, Sfântul i-a întărit să rabde până la sfârșit. De multe ori, știind dinainte ce prigoană va urma, îi anunța pe creștini să se ferească și să se ascundă în catacombe. Este și motivul pentru care încă de la început a fost supra-numit de creștini întocmai cu Apostolii. Când, din invidia unora a fost pârât împăratului că este creștin, ba mai mult, că îi și ajută pe confrații lui să scape, acestuia nu i-a venit să creadă și l-a chemat pe Sebastian înaintea sa. Nefiindu-i frică să-și mărturisească credința în Hristos, Sebastian recunoscu totul împăratului, care se întristă foarte tare, căci îl aprecia pe Sebastian pentru curajul, puterea și virtuțile de care dădea dovadă și ținea la el ca la un fiu. Îi reproșă că este nerecunoscător și un mincinos, dar tot îi era greu să-l trimită la moarte. Totuși, ura a învins sufletul său, și-l condamnă pe Sebastian să fie ucis cu săgeți, chiar de soldații care se aflaseră sub comanda lui. Plini de răutate, soldații îl duseră pe colina Palatinului, și legându-l de un stâlp, începură să tragă în el pe rând. După fiecare săgeată aplaudau, râdeau, chiuiau, până ce îi acoperiră tot trupul de sânge. Așa a fost găsit de matroana Irina, văduva Sfântului Castulus, care ștergându-i rănile, observă că soldații nu i-au atins părțile mai importante ale corpului, având așadar șanse de vindecare. Luându-l în casa ei, l-a îngrijit până la vindecarea completă. Cum s-a putut ține pe picioare, Sebastian, s-a întors în fața lui Dioclețian ca să-și mărturisească din nou credința. Mirat, împăratul crezu că vede o nălucă, dar venindu-și în fire, dădu ordin ca Sebastian să fie dus în Circus Maximus, cel mai mare hipodrom roman, unde a fost lovit cu toiege până și-a dat sufletul.
Apoi, pentru ca să fie sigur că amintirea lui se va șterge, și ca trupul lui să nu fie găsit de creștini, Dioclețian a dat ordin ca trupul Sfântului să fie aruncat în Cloaca Maxima, cel mai mare canal al Romei.
Dar în viața Sfântului Sebastian se spune că, într-o noapte, el s-a arătat sfintei matroane Lucina, și i-a descoperit unde se află moaștele lui, poruncindu-i să îl îngroape în catacombele de pe Via Appia, lângă mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, acolo unde se găsește până astăzi. De asemenea, alături de moaștele lui sfinte se păstrează și una dintre săgețile cu care a fost străpuns și o parte din stâlpul de care a fost legat.
Evlavia către Sfântul Martir Sebastian a fost atât de dezvoltată, chiar din secolele IV-V, încât a început să fie considerat al treilea patron spiritual al Romei, alături de Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În anul 680 a salvat Roma de o epidemie de ciumă și de atunci este venerat ca vindecător (de la acea dată, Basilica Apostolorum, ridicată de împăratul Constantin peste catacombele care adăpostiseră provizoriu moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, devine Basilica Sancti Sebastiani). De asemenea, întotdeauna a fost venerat ca ocrotitor al armatei și al arcașilor.
Sfinte Mare Mucenice Sebastian, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Vezi mai mult

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu